Ne MIRA comunicarea?
Mi-am permis sa fac un joc de cuvinte pentru cele doua grupe de la MIRA cu care am avut curs saptamina aceasta si saptamina trecuta.
Ca sa fiu sincer, la prima grupa cel mai greu a fost sa conving unele persoane sa accepte conventiile cursului. Sa caute sa iasa din obisnuinta biroului si sa incerce si altceva. Pentru ca asta inseamna comunicare, de fapt. Sa cauti mereu solutiile cele mai potrivite pentru a trimite un mesaj. Sa nu mergi pe clisee, pe stereotipuri, sa nu iti fie frica sa experimentezi noi forme de comunicare. Pentru ca ele iti pot asigura succesul transmiterii mesajului.
Apoi lucrurile au mers foarte lejer. Am lucrat impreuna exercitii, am analizat diverse stiluri de comunicare. Din punctul asta de vedere, cele doua grupe au fost oarecum similare, desi fiecare a ridicat si probleme punctuale legate de modul de a comunica in cadrul organizatiei. Eu cred ca le-am oferit instrumentele si directiile din care pot alege ceea ce li se potriveste cel mai bine. Si sper din suflet sa reuseasca in incercarea lor de a regla mai bine comunicarea cu ceilalti, pentru ca ea este un element cheie in indeplinirea obiectivelor personale si profesionale.