Dincolo de limitele comunicarii

Saptamina trecuta am avut cursul de Comunicare de Afaceri cu cistigatorii concursurilor de pe AskMen si Ele.

M-am simtit excelent. Atmosfera a fost foarte relaxata inca de la inceput si discutiile foarte interesante.Fara doar si poate, tema de baza a discutiilor a fost axioma comunicarii legata de latura informationala si cea relationala care trebuie sa coexiste intr-un echilibru potrivit. Asa am descoperit ca avem si o vulcaniana pentru noi! Pe care, spre rusinea mea, am identificat-o mai tirziu decit ma asteptam, dupa id-ul de pe forum. Dar lasa ca ne-a arata ea cum e cu asertivitatea in fata tuturor!

Am filmat si am analizat performantele fiecaruia. (Cine doreste, le poate obtine de indata ce le pun pe un ftp!) Am facut teste, exercitii si prezentari. Drept dovada, atasam si fotografia de final, sa vada lumea si diplomele!

Concluzia: un curs placut si antrenant care s-a terminat mult prea repede!

Demiterea lui Andrei Gheorghe de la Ministerul Finantelor este actul oficial de acceptare a esecului politicii de angajare pe posturi de consilieri de imagine a unor persoane venite din presa.  E un esec al tuturor politicienilor care nu reusesc sa treaca de logica simplista a lui “jurnalist = specialist in comunicare”.

Diferenta este de manual. Orice student la Comunicare afla din primele cursuri ca activitatea de Relatii Publice NU inseamna jurnalism. Cu alte cuvinte, nu orice act de jurnalism inseamna o comunicare benefica pentru client. Asta o constientizeaza rapid orice jurnalist si orice politician. Diferenta este ca jurnalistul vine dintr-un mediu privat si este implantat brusc intr-o organizatie publica. In mod evident, nu este usor sa isi asume noua identitate de functionar public. Pentru ca, indiferent cit de restrictiva este definitia functionarului public in lege, eu consider ca orice om care isi ia salariul din bugetul de stat ESTE un functionar public, fie ca e contractual sau chiar demnitar. Rolul acestui om este sa serveasca interesul public. Iar un consilier de comunicare nu este consilierul privat al demnitarului (cu exceptia in care demnitarul il plateste din banii lui, desigur!) ci este un functionar public a carui principala datorie este sa asigure o comunicare coerenta a organizatiei cu publicul sau tinta.

Unde a gresit Andrei Gheorghe? Unde gresesc multi jurnalisti (NB: nu toti!) atunci cind ajung sa fie angajati prin institutii publice: si-a continuat abordarea specific jurnalistica. Un jurnalist l-a intrebat de ce site-ul a fost modificat si colorat in violet. O intrebare justificata, din perspectiva publicului care are dreptul sa afle de ce se cheltuie banii in felul in care se cheltuie si care sint obiectivele si asteptarile pe care institutia crede ca le va indeplini cheltuind astfel banii. Ce a raspuns AG? Pentru ca nu a reusit in 2 luni sa iasa din pielea de jurnalist, a dat un raspuns in doi peri, naucitor. Ironia este destul de grosolana si un functionar public adevarat nu ar fi indraznit sa se exprime in felul  acesta.

Cum a putut sa faca asa o gafa? Foarte simplu: jurnalistul devenit functionar public nu sesizeaza mereu ca nu mai e jurnalist ci functionar public. Un alt purtator de cuvint institutional venit din presa folosea la o intilnire urmatoarea adresare: “Voi, functionarii publici…” Era corect, vorbea cu functionari publici. Gresita era pozitionarea sa. Pentru ca nu mai era in postura de a arata cu degetul ci de a privi in oglinda. Corect era sa spuna “Noi, functionarii publici”. Pentru ca pozitia sa de consilier il punea tot in slujba publicului si rolul sau era de a-i ajuta pe colegii sai, functionari ca si el, sa comunice asa cum trebuie cu publicul pe care speram cu totii ca il servesc.

Concluzia e simpla: nu orice jurnalist poate deveni peste noapte un bun specialist in comunicarea institutionala. Sint si oameni care au reusit si as da doar doua exemple fericite: Gilda Lazar si Adrian Vasilescu. dar sint mult mai multe exemple, in institutii publice din Bucuresti si din tara, de oameni care sint luati din redactii si plantati cu forta in birouri institutionale unde actioneaza total nepotrivit.

Cred ca e timpul ca politicienii sa invete ca activitatea de comunicare, dincolo de cliseele voioase pe care le auzim la tot pasul, trebuie facuta de specialisti. De oameni care au expertiza in comunicare si exercitiul functiei publice, astfel incit sa poata sa reprezinte serios si corect institutia si sa ii comunice asa cum trebuie mesajul.

A mai scris despre subiectul asta si Ioan T. Morar.

Am inceput o colaborare cu AskMen.

Primul articol este 6 pasi pentru o comunicare de succes.

Cine are rabdare si citeste pina la capat poate cistiga un curs gratuit de comunicare!

La invitatia colegilor de la Astra Zeneca am avut onoarea de a tine o prezentare la Conferinta Federatiei Nationale a Medicilor de Familie si tin sa le multumesc pentru asta.

Am propus o tematica generoasa, desi am avut mereu senzatia ca nu voi reusi sa acopar tot ce mi-am propus in ordinea si in proportia propuse, dar am preferat sa renunt la firul initial pentru a putea sa raspund intrebarilor, nelamuririlor si nemultumirilor audientei. Din ce am vorbit cu participantii si colegii mei cred ca am reusit sa fac un lucru important: sa ofer si o alta perspectiva cu privire la relatia cu presa si la modul in care fiecare poate comunica cu jurnalistul. Am subliniat mereu ca presa nu e un zid de netrecut ci o poarta care trebuie deschisa cu cheia potrivita. Cheie pe care fiecare trebuie sa si-o confectioneze cu efort si atentie.

Asa ca nu imi ramine decit sa multumesc tuturor celor implicati si sa astept si alte ocazii la fel de frumoase pentru a vorbi despre comunicare cu oameni care isi doresc sa afle mai multe despre cum sa construiasca mesaje puternice si sa le transmita celor pe care ii au in vedere.

Tematica propusa:

1. Ce vrea publicul de la mass-media.
2. Ce vor persoanele publice de la mass-media.
3. Ce vor jurnalistii de la public.
4. Ce vor jurnalistii de la persoanele publice?
5. Razboiul agendelor.
6. Cum vorbim cu presa? Tehnici clasice de comunicare.
7. Cum comunicam in caz de criza?

Cum am facut, cum n-am facut, am reusit sa amestec cursurile. Adica sa le suprapun! In concluzie, am terminat cursul de formator ca sa incep cursul de Comunicare Online. Dar aici vorbim doar despre Cursul de formator de la IBR.

Am avut doua obiective: sa vad ce as putea imbunatati in felul meu de a tine cursurile si sa simt si eu senzatia cursantului care participa la un curs de o saptamina. As putea spune acum, la final, ca am reusit sa imi ating ambele obiective. Levente a fost un trainer care a reusit sa ma tina atent si sa imi ofere raspunsuri la diverse intrebari pe care le aveam in minte de mai mult timp sau mi-au venit pe loc si ii multumesc pentru asta. Sper doar ca nu l-am deranjat prea tare cu  intrebarile mele.

Dar cred ca reusita cursului nu ar fi fost la fel de mare fara contributia colegilor. Fiecare cu personalitatea sa, cu stilul sau, mi-au atras atentia asupra ceea ce vede fiecare cursant intr-o sala: oameni pe care nu ii cunoaste, cu care trebuie sa se obisnuiasca si sa gaseasca un modus vivendi pentru o saptamina in care vrea sa obtina si cunostintele dorite. (sau doar certificatul de absolvire).

In concluzie, cred ca am invatat cite ceva de la fiecare. Inclusiv Pozitia Valutara, despre care am povestit tuturor, pentru ca mi s-a parut atit de complicata pe moment! M-am tot gindit la un curs de vestimentatie, in special dedicat barbatilor, pentru ca ei au parca mai mare nevoie. Mi-am luat din nou aparatul foto de pe raft, sa mai mesteresc citeva fotografii, ca prea incepusem sa fac poze doar cu telefonul! M-am gindit cum ar fi sa iau un credit imobiliar (dar cred ca voi mai astepta un pic!), sa merg la teatru sa vad cum invata altii o noua pozitie si mi-am notat numarul legii privind securitatea muncii. (In continuare pronunt cu dificultate cuvintul ala complicat!) Sper sa ma descurc insa destul de bine la feedback si la comunicate de presa, dar mai citesc cite ceva.

Si cred ca ar mai fi multe de spus, mai ales ca sint un pic invidios, pentru ca am plecat prea repede de la berea de dupa curs. Atit de repede incit nu imi amintesc daca am platit sau nu, ceea ce imi spune ca sigur nu am platit, drept pentru care imi cer scuze celui sau celor ce au facut-o in locul meu si promit ca ma voi revansa!

In concluzie, astept cu nerabdare examenul, desi cred ca obligatiile de serviciu ma vor obliga sa il amin cu o saptamina - cu voia gazdelor noastre - dar mai ales astept sa mai discut cu toti cei cu care mi-am petrecut saptamina trecuta si le multumesc pentru acceptare, rabdare si felul placut de a fi.