Archive for the ‘Personal’


Published Aprilie 30th, 2010

Cum sa supravietuiesti unui accident

Acesta nu este titlul unui curs ci o poveste reala si cu final inca in lucru. Adica in service.

Povestea incepe simbata dimineata la ora 7. Si are legatura cu trainingul, pentru ca  simbata dimineata ma indreptam eu voios pe la ora 7 spre sala de curs, ca sa pun la punct si ultimele detalii ale cursului de campanii de PR. Doar ca, la intersectia de la Razoare (Danny Huwe) am avut proasta inspiratie sa ma incadrez pe banda a doua, ca sa fiu primul la semafor. Si uite asa, cind s-a dat verde, am plecat si eu linistit s, in ultima clipa, am sesizat cum o masina imi trece ca un fulger prin fata. A urmat impactul, airbagurile au sarit, centura si-a facut treaba si am mai apucat sa vad, ca intr-un vis, cum masina de care m-am lovit se roteste si intra pe constrasens.

Am ramas citeva clipe in masina, dar respiram greu, pentru ca din airbaguri iesea un gaz ciudat. Am iesit afara. Un domn a oprit linga mine si ii multumesc, pentru ca ulterior a venit martor la politie, cind lucrurile nu se clarificasera inca. In cealalta masina erau trei tipe. Una dintre ele a inceput sa urle ca le-am omorit si am trecut pe rosu. NU imi venea sa cred, avind in vedere ca semaforul fusese in mod clar verde cind plecasem de pe loc.

Ulterior, lucrurile au degenerat un pic, fiindca au venit si prietenii tipelor, pusi pe scandal. Noroc ca un echipaj al jandarmeriei a aparut ca din senin si a facut cu adevarat ordine.In final, au aparut si cei de la rutiera, au constatat daunele, mi-au pus fiola si mi-au dat dovada ca nu bausem nimic. In fond, ma duceam la curs, nu?

La politie, tipele au tinut-o pe a lor, ca au trecut pe verde si eu am venit cu o viteza foarte mare, am trecut pe rosu si am dat peste ele. Era chiar amuzant sa vezi cita inversunare, mai ales de la o tipa despre care am aflat ulterior ca nici macar nu are carnet. Am mers si la o constatare pe teren si am avut senzatia ca politistul nu prea stie ce face. Desi prima impresie fusese buna, fiindca prima lui reactie a fost sa ii spuna autoarei ca semafoarele despre care vorbea NU functioneaza asa cum spune ea.

Daca am vazut atita agitatie mi-am zis ca e bine sa sun si eu martorii. Unul a putut sa vina chiar a doua zi, insa politistul parea mai lamurit cu privire la imprejurari, fiindca discutase si cu al patrulea sofer implicat. Asa ca ne-am reintilnit miercuri. Politistul vizionase si filmarea de la camera din intersectie si era edificat: autoarea accidentului plecase de la semafor pe verde, doar ca nu observase ca urma un alt semafor, care era rosu. Semaforul meu si al ei erau sincronizate, deci am avut amindoi verde. Ea trebuia sa se opreasca la urmatorul, dar nu a vazut si ne-am lovit in centrul intersectiei. Luind in considerare distantaaproape dubla pe care a parcurs-o ea intr-un timp identic cu mine pina la impact, as spune ca viteza ei a fost cam de doua ori mai mare decit a mea la momentul impactului. Chestie de fizica de clasa a IX-a sa calculezi asta, dar acum nu mai conta, era cert ca eu plecasem pe verde de la semafor. de altfel, politistul ne-a povestit in amanunt desfasurarea scenei. In final, ne-a intocmit actele si acum pot sa recunosc ca am avut citeva clipe de indoiala cu privire la decizia lui, dar a aratat ca stie sa isi faca treaba asa cum trebuie.

Din toata povestea asta exista totusi si niste concluzii. Prima ar fi ca nici un sofer sa nu conduca pe baza indicatiilor  celui de linga el. Mai ales cind acesta NU are nici macar carnet. Nu mai spun de experienta!O alta concluzie ar fi sa incerci sa iti pastrezi calmul, indiferent ce s-a intimplat. Si o alta concluzie, pe care am tras-o eu la finalul intregii povesti: ai grija cu cine te imprietenesti, pentru ca uneori “prieteni” te pot baga in belea si apoi te lasa singur sa platesti pentru ele.

Asa ca in final imi cer scuze pentru faptul ca nu am fost la curs si promit sa fac tot posibilul sa nu se ma intimple. Deocamdata  nici nu am de ales, cit timp masina sta in service.

Published Septembrie 26th, 2009

Intilnirea superintilnire

Am ales si noi cel mai bun loc din Bucuresti, pentru ca tot spunea cineva ca daca vrei sa iti inviti partenera undeva nu o invita la McDonalds! Asa ca la ora 9 dimineata eram pe terasa in Mac, de vorba cu Ion, proaspat sosit din Germania. Mai tirziu a aparut si Matolo, tuns ferches la piele. Asa ca am intrat, ca pe terasa parca adia o briza cam straina.

A aparut si Remus, pe care nu l-am recunoscut din prima, si - ca orice bugetar care se respecta (hahaha!) - a venit si Sorin. Odata trupa intrunita, ne-am pus pe vorba! Pentru ca era o prima intilnire dintr-un lung sir de ani trecuti peste noi, discutiile au fost foarte ordonate: case, masini, germania, computere, traininguri, masini, joburi, fosti colegi, mici intimplari.

Pe la 10 si ceva Ion a fost racolat de frati-su si a sters-o englezeste! (inca nu m-am prins cum o sterg englezii, dar imi place expresia!). Am ramas noi sa continuam discutia: computere, audit, biznis, masini. Cum va spunea: ordonat si eficient. Nu am reusit sa stabilim clar inca o intilnire, poate si pentru ca subsemnatul se intoarce in Bucuresti abia in decembrie, dar sigur ne vom vedea atunci, sa vedem cum ne-am propus sa ne petrecem concediile. Ah, da, uitasem, am vorbit un pic si despre concedii la mare, amenzi si politisti.

Drept urmare, semnez aici cu responsabilitate primul proces verbal de intilnire. Cu speranta ca vor mai fi si altele, ca vom imbunatati componenta grupului prin introducerea unor foste colege in el si ca vom reusi sa stam mai mult si mai linistit.

Ah, uitam, eu am pariat o lada de bere cu Matolo pentru Geoana! Asa sint eu, optimist! Deci va mai fi minim o intilnire sa dam berile unul altuia si celor ce au fost de fata! Si sper ca data viitoare numitul Ninja sa nu mai lipseasca, ca ma duc si pichetez Siemensul in semn de protest pina il conving sa vina!

De data asta chiar inchei aici, hotarit sa mai scriu si alte rapoarte. Cu respect si bucurie pentru revedere!

Published Aprilie 5th, 2009

Despre mindria de a fi roman

Am citit astazi pe blogul prietenului Matache un post despre mindria de a fi roman. Unii poate ca vor fi de acord, altii poate ca nu, destui il vor si injura, dar un lucru e sigur: te face sa reflectezi asupra felului in care ne intelegem pe noi insine ca natie si asupra modului in care privim patriotismul.

Published Noiembrie 10th, 2008

De ziua mea…

De ziua mea am primit nenumarate mesaje. De aceea vreau sa le multumesc aici tuturor celor ce mi-au transmis gindurile lor bune. Ordinea este aleatorie, dupa cum le-am preluat de pe telefon, mail, mess…

Va multumesc din suflet:

Bianca, Oana si Andreeea, Simona Barbu, Mihai Buzea (LMA si tie si spune cind facem un nou apel!),  Tranda, Mihaela Baidanac(iti doresc si tie toate cele bune!), Romi de la Brasov (sper sa ne vedem cind ajung pe acolo!), Mariana Antonescu, Laurentiu si Ioana Ninu, Marius Ghilezan, Gilda Lazar, Gabi Paslaru (multumesc asemenea!), Beatrice Moja, Bogdan Tiron, Liviu Tanase, Cora Sand, Tzatza (multumesc la fel si LMA si tie!), Denisa, Elena Constantin (despre care nu mai stiam nimic!), Narcis Zarnescu, Nicu Badea, Flory, Daniela, Dana Stanculescu, Marian D., Alina si Stefan, Silvia, Brindusa, Marga, Casandra, Oitzu Roz, Nolo, Alinutza, Liviu Sarcinschi, Daniela Moldovan, Nicu, Florin, Manuela, Ciprian, Sorina, Luminita, Liviu, Sorin, Catalina, Ioana, Maria, Gigi, Magda Bunea…

Sint convins ca am sarit eu pe cineva, dar sa stie ca m-am gindit  la toti cei pe care i-am vazut ca ma suna si le-am multumit din suflet, asa cum o fac si aici!

Va multumesc!

Published Mai 22nd, 2008

Pentru tatal meu

La cursul de comunicare, ca exercitiu de introducere folosesc “Blazonul”, fiecare cursant primind o schema de blazon pe care trebuie sa o completeze cu desene facute de el (indiferent cit deputin talent are!) pentru a arata cine este, unde vrea sa ajunga, ce ii place si ce nu.

Saptamina aceasta, la curs, mi-am amintit cum tatal meu mi-a facut un scut dintr-o lada de la alimentara, ca sa pot fi cavaler in jocurile copilariei mele. Iar eu i-am desenat un blazon scutului meu, sub care am scris “Desdichado”…

In curind se implinesc 12 ani de cind nu il mai am alaturi. Si regretul meu cel mai mare este ca nu ii pot impartasi toate bucuriile mele si nu ii pot arata ca sperantele sale pentru mine au inceput sa prinda forma.

Timpuri Noi - Tata

Le multumesc celor de la Timpuri Noi ca au spus atit de frumos ceea ce am in suflet de atitia ani.